Oamenii reușesc să ia decizii mai bune pe întuneric – studiu

Oamenii reușesc să ia decizii mai bune pe întuneric - studiu
Publicat: 25/02/2014, 14:41
Actualizat: 02/02/2019, 19:06

Oamenii de știință canadieni spun că stingerea luminilor reduce intensitatea emoțională, permițând oamenilor să își păstreze luciditatea atunci când trebuie să ia decizii dificile.

Potrivit cercetătorilor de la University of Toronto Scarborough din Canada, atât emoțiile pozitive, cât și cele negative sunt resimțite mult mai intens pe lumină.

Alison Jing Xu, profesor de management la această universitate, și Aparna Labroo, profesor la Northwestern University, au realizat o serie de studii pentru a examina neobișnuitul paradox al luminii și al emoțiilor umane.

În schimb, alte studii precedente au arătat că oamenii pot fi mai optimiști în privința cotațiilor de la bursă în zilele însorite, în timp ce zilele noroase pot declanșa tulburări de dispoziție sezoniere. „Am descoperit că în zilele însorite persoanele predispuse la depresie pot să devină chiar și mai deprimate”.

Pentru a investiga acest fenomen, cei doi cercetători au cerut participanților să acorde note pentru o varietate largă de teme, precum iuțeala sosului pentru aripioare de pui, agresivitatea unor personaje fictive, gradul de atractivitate al unor persoane și gustul a două băuturi fără alcool, servite în condiții diferite de luminozitate.

Autorii studiului au aflat astfel că emoțiile sunt mai intense pe lumină puternică – sosul are un gust mai iute, personajele sunt percepute ca fiind mai agresive, iar oamenii par mai atrăgători.

Participanții au băut mai mult suc în zilele însorite și mai puțin în cele noroase, potrivit acestui studiu ce a fost publicat în Journal of Consumer Psychology.

Profesorul Xu crede că efectul pe care lumina strălucitoare îl are asupra sistemului de emoții uman ar putea fi rezultatul faptului că aceasta este percepută ca o sursă de căldură, iar perceperea căldurii poate să declanșeze o serie de emoții.

„Lumina strălucitoare intensifică reacțiile emoționale inițiale pe care oamenii le au față de diverși stimuli, inclusiv față de produse și de persoane”, a precizat aceeași cercetătoare.

Cele mai multe dintre deciziile mărunte din viața de zi cu zi sunt luate pe lumină, însă cercetătorii canadieni au descoperit că reducerea intensității luminoase îi ajută pe oameni să ia decizii mai raționale și să încheie mult mai ușor sesiunile de negocieri.

„Vânzătorii ar putea să ajusteze nivelul de luminozitate în magazinele cu amănuntul, în funcție de natura produselor puse în vânzare. Dacă vinzi produse expresive din punct de vedere emoțional, precum flori sau inele de logodnă, atunci ar avea sens ca magazinul să fie cât mai luminat”, spune Alison Jing Xu.

Ea crede că acest efect își atinge potențialul maxim în zilele însorite, în jurul prânzului, când lumina soarelui este abundentă, dar și în regiunile geografice care au parte de mai multe zile însorite decât zile noroase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×